Am adunat la un loc într-un wordfile ce-am scris aici din 2014 până în 2018, 4 ani.
În total 233 de pagini și 104601 cuvinte.
Nu e chiar foarte mult.
În treacăt, citeam câte o frază pe ici, pe colo. S-a simte ca și cum te-ai uita într-un album vechi de poze. Momente de care uitasem complet, dar care au existat cândva. Pe alocuri, comentarii, au existat și oameni care citeau din când în când.
disveria 
Imi pare gol acest loc. Unde-s povestile?
Le-am oprit.
Nu mai citea nimeni, doar mai intra câte unu’ să mai arunce c-un bolovan.
Dreptul de a comenta ar trebui meritat, nu oferit by default.
Intr-o vreme era interesant; nu ca ar fi fost cu adevarat interesant ci pentru ca era cam ca o emisiune de divertisment unde se puteau urmari, cat de cat, gandurile. Pe parcurs s-a aplatizat; nu tu picanterii, nu tu sex, nu tu cearta, nu tu batai… Unde-i intriga? A degenerat in multe gen: mi-am cumparat agenda nus’ de care… si pix… ieeee ce bine scrie…
Gandurile mele cand ma uit la un perete gol sunt muuult mai interesante. Scoate si tu artileria grea, daca nu a ruginit.
Si inca ceva… toate raspunsurile tale la comentarii mi s-au parut daca nu acide atunci dumnezeiesc de definitive.
Urât din partea ta.
Intri aici ca să spui că nu era nimic interesant. Știam eu că era un motiv pentru care nu mai scriu, acum mi l-ai reamintit. Cititori ca tine. Revoltător!
Ce mai intri, atunci?
Ce-ar fi să rămâi tu cu gândurile tale? Ca să te ajut să te concentrezi pe ele, am să te dezabonez. Definitiv.
Oamenii cauta valoare, inspiratie, motivatie… Daca nu poti sa accepti criticile si sa folosesti feedback-ul ca sa imbunatatesti ceva in viata ta, inseamna ca au trecut degeaba anii. Nu se observa niciun fel de maturizare, ba din contra, as zice. Este acolo un sine fals care a pus in totalitate stapanire pe tine. Tu nu esti gandurile, perceptiile, emotiile sau asocierile tale. Esti dincolo de ele. Esti doar martor. Nu te lasa pacalita!
Una e să critici, alta e să disprețuiești.
Disveria… Cu ani în urmă, intram adeseori aici, pe pagina ta. Citeam cu interes și, din când în când, mai comentam și eu câte-o prostie. Apoi, la un moment dat, am renunțat să o mai fac. Dar nu pentru că nu ai fi scris cu un real talent ci pentru că unele eseuri ajunseseră să fie gen horror și mi-au creat un real dezgust. Not my cup of tea! Dar hai să fim sinceri: tu ești cu adevărat o scriitoare în adevăratul sens al cuvântului… nativă aș spune… nu poți exista fără să scrii… iar talent, dom’le, ai cu carul! Doar că nu ți l-ai canalizat într-o anumită direcție. Decât să scrii eseuri pe care oamenii nu le înțeleg, nu le apreciază sau nu le gustă, de ce nu scrii o carte? Un roman după inima ta? Cele 233 de pagini scrise de tine aici pe wordpress, ușor ar fi putut alcătui un roman… pe care să-l vinzi mai apoi. Chiar și horror, dacă ăsta este genul tău. Caută să nu îți irosești talentul în 1001 direcții. Puterea o vei avea atunci când te concentrezi, nu când te risipești. Oricum, știu că nu ai nevoie de părerea mea. Ești ceea ce ești. Comentariul l-am scris ca aducere aminte dar mai ales pentru a te saluta și a-ți trimite gândurile mele bune!
Ce surpriză!
Cum (sau de ce) ți-ai amintit de disveria?
De obicei nu uit oamenii valoroși (din punctul meu de vedere) pe care-i cunosc în viața reală sau în spațiul virtual. Iar tu ești un om valoros…. indiferent de repulsia pe care mi-a creat-o acele eseuri horror… însă chiar și așa te-am înțeles… probabil că pentru tine, a scrie este o modalitate de curățare și lustruire a sufletului… scoți de acolo tot… și bune și rele, aur sau tinichea, lucruri prețioase sau gunoaie… că deh, viața ne aruncă în cap cu de toate, fără menajamente.
Și astfel, mai deunăzi, trecând în revistă trecutul ultimilor ani și persoanele merituoase pe care le-am cunoscut, mi-a apărut în minte și pseudonimul tău.. Disveria… și uite așa mi-am zis să-ți las câteva rânduri pe pagina ta, lucru pe care l-am și făcut. Sper că ești bine și sunt convins că în mijlocul oricăror provocări ale vieții ți-ai păstrat frumusețea sufletească… cum doar Disveria o poate face! Respect și gânduri bune!
După cum vezi, tu ți-ai amintit de disveria și așa mi-ai amintit și mie de ea, poate s-o retrezesc la viață…
Să fie de un bun augur! 🙂
Vom vedea… depinde și ce interes mai există, știu că la un moment dat nu mai citea nimeni și n-am mai scris nici eu. Nu că acum ar citi cineva, în afară de tine…
Oricum, mulțumesc de gândurile de bine, m-a impresionat să își amintească cineva de blogul ăsta… mai ales cineva care a plecat oripilat de aici…