Spre cea mai frumoasă dintre stele

Mi-am băut vinul auriu să-mi îmblânzesc pletele

Și să-ncălzesc obrazul

În păcura nopții

Te-am așteptat sub lampadarul spart

Străluceam ca o libelulă uriașă,

făcută crăiasă cu rochie albă chiar în ziua aceea de întreg poștalionul de libelule măiestre ce se decid o dată în primăvară s-o aleagă pe aceea

ce-ți va așterne drumul spre cea mai frumoasă dintre stele.

Steaua la care nu ai ajuns până acum niciodată

La care de mic ai visat privind luna, din crâng

De la umbra bătrânului nuc ce dădea înspre seară

Când ziceai că vrei să te faci șofer pe basculantă și să conduci în maieu și muzică populară

Da, așa

La fel

ca vecinul de peste uliță, ce râdea tot timpul când te arunca în aer și te-întreba cu tot cu mustață

Cine e cel mai mare?

Și tu strigai, eu, eu sunt.

M-ai găsit sub lampadar, n-aveai cum să nu, străluceam.

Și mi-ai primit darul de strălucire cu poftă de drac.

Și te-am făcut asemeni stelei ce te-a visat de când era mică, grăunte, mignonă, ascunsă în iris albastru cu ochi larg deschiși, ce te priveau venind

Cel mai mare?

Da, da, tu ești,

Ca o corabie cu catarg fără steag

De care-mi agăț viața în formă de stea.