Elefantul albastru

Și mai voiam să spun că-mi place elefantul albastru. Mult. E cel mai potrivit logo pe care-l puteam găsi azi. Mâine… rămâne de văzut.

Citisem undeva o întrebare, ce spune blogul tău despre tine, aranjamentul în pagină, culorile, pozele, logo-ul, etc. Da, chiar, ce spune? Sigur spune ceva, mai ales că dedic destul de mult timp esteticii, fontului, layout-ului, deci nu e neimportant pentru mine.

În primul rând, că petrec timp să aleg un layout confortabil, înseamnă că respect ochii și mintea cititorului. Să fie structurat, cu toate informațiile de care ai nevoie imediat pe prima pagină, cu culori calme, odihnitoare, dar limitate, să nu se facă o cacofonie. Asta înseamnă că sunt organizată? Tocmai, că nu prea-s, dar când trebuie, mă strădui.

Mai înseamnă că îmi pasă de cei care intră pe pagină, să le fac orientarea ușoară și rapidă. Da, îmi pasă, chiar dacă nu pare.

Logo-ul cu elefantul albastru ce zice? Că-mi plac elefanții? Nu, nu am vreo preferință anume. Sau că-mi place albastru (care nu e tocmai albastru, ci turqoise)? Ok, să zicem… îmi plac multe nuanțe de albastru. Dar nu (doar) de asta l-am ales.

Simbolic, atunci? Ce simbolizează un elefant albastru, plin de ornamente? Înseamnă acea împovărare extravagantă, insolită, turqoise, de bizarerii bufonice pe care le colectez obsesiv, precum spune titlul. E un elefant ce-ți apare pe perete într-o reverie de după ce-ai fumat iarbă. Elucubrații. A disquiet reverie, adică elefantul albastru într-o disverie. Adică elefantul albastru e o disverie. Perfect! Am zis eu că se potrivește.

De acum mai trebuie să fac tricouri, pixuri, agende, pliante și brelocuri cu elefantul albastru. Pornesc o mișcare. Motto: un elefant albastru pe zi.