Spune-mi povestea ta! Vreau să o știu.
Sau fă-mă ea.
Să fie una de calitate, fină, ca mătasea, sau nebună ca florile sinucigașe crescute pe calea ferată.
Voi fi pădurea ta recunoscătoare prin care povestea ta se va deșira
În ațe strălucitoare, le știi, le-ai văzut de atâtea ori, firele de paianjen printre frunze.
Mă vei trage adânc în piept, în trecerea ta agale, a prefăcută plimbare, deși va fi cel mai important drum al tău.
Într-o doară îmi vei atinge scoarța copacilor sau vei ține mâinile în buzunare.
Cum vrei.
Cuprins în liniștea mea de la distanță vei tăia brazii mei
Într-o apropiere indecisă, după o formulă măsluită a relativității.
Negându-mi prezența, deși umplându-ți golurile din tine
Cu mine.
disveria 
Ai scris frumos, profund… pe care profunzimi nu știu / pot să le cuprind. Oricum, ofer un sincer „mulțumesc”!
Recitind rândurile scrise de tine mi-am amintit de o secvență din filmul „Out of Africa” în care Karen își încântă prietenii spunându-le o poveste… fictivă dar cu totul fascinantă. https://www.youtube.com/watch?v=InnCIORlbT0 Cât de frumos!
Și eu îți mulțumesc pentru povestea regăsită în rândurile tale.
Enchanting fragment…